1. Un cățeluș loial!
Asta s-a întâmplat în tinerețea mea. Numele meu este Lydia. Numele câinelui meu iubit este Balonel. Tocmai terminasem cursurile de operator la calculator și am venit să lucrez într-o bibliotecă rurală. Câinele meu era rasă de spaniel, cu urechi cu bucle frumoase, alb cu negru, urechi negre, frunte albă, nas negru, câteva pete negre pe spate și toate cele patru labe — ca și cum ar fi purtat cizme albe. El este tot pufos și creț.
I-i făceam baie și- l piertănam regulat. Îmi iubeam foarte mult câinele credincios și loial. Prietenii mi l-au dăruit și l-am tratat cu mare grijă și dragoste!
Îi plăcea foarte mult să meargă cu mine. Dacă mergeam undeva în autobuz, îi spuneam să se întoarcă acasă, iar el se întorcea.
Dar în această zi caldă și însorită de vară, am pierdut autobuzul și a trebuit să merg pe jos doi kilometri până la autostrada centrală, unde trec mai multe autobuze spre centrul nostru regional. Balonel a mers cu mine ca de obicei. Și de data asta, ca întotdeauna, i-am spus să meargă acasă.
După seminarul, ce a avut loc la biblioteca centrală «Ion Creangă» din Orhei, mă întorceam acasă, dar întrucât seminarul s-a încheiat mai târziu decât ora de plecare a autobuzului meu, a trebuit să iau un autobuz care trecea pe autostrada centrală aproape satul nostru.
Am ajuns cu bine, i-am mulțumit șoferului și m-am pornit încetișir spre satul nostru, aveam făcut înapoi spre casă aceeași doi kilometri.
Când deodată, aud cum oamenii ce așteptau autobusul spre centrul regional vorbind cu un cățeluș, iar cățelușul lătra de parcă vorbea cu ei. Eu am rămas pentru o clipă șocată, probabil am recunoscut vocea lui Balonel al meu!
Am întors privirea: Mă uit, câinele meu! Sărmanul, a stat toată ziua sub soarele arzător, fără apă, fără mâncare! Micuțul meu, bietul meu cățeliș! Și plnă de emoții am început să-l chem:
— Balonel! Balonel! Vino la mine! Și deodată cățelușul meu a încetat să latre și a luat-o fuga cu bucurie spre mine, sărea de bucurie în jurul meu!
Leci dacă aș fi prins autobuzul ce mergea direct în sat, ar fi stat acolo, așteptându-mă, sărmanul meu cățeluș!
Ce devotament! Mi-au dat lacrimile de bucurie că totuși am ieșit din autobus la marginea satului și Balonel nu a stat acolo prea mult.
Și de atunci am decis că nu-i voi mai permite să mă însoțească la autobuz așa departe, pentru că o să-mi fac griji pentru el!
Acest incident m-a apropiat și mai mult de cățelușuil meu! Mi-am dat seama că va îndura totul de dragul meu: căldură, foame și frig! Cât de mult îmi iubesc devotatul meu cățeluș! Și mă mîndresc cu el!
Dragi cititori! Animalele noastre de companie ne iubesc foarte mult, dar suntem responsabili pentru ele! Prin urmare, trebuie să avem grijă și să îi iubim! Și ne vor răspunde cu devotament și dragoste atât de puternică încât nici nu ne putem imagina!
